Ryusuke Sekiya nu cântărea mai mult decât un măr la naștere, mai precis 258 de grame. A fost născut prin operație cezariană în a 24-a săptămână de sarcină din cauza unor complicații de sănătate ale mamei.
Micuțul Ryusuke avea doar 22 de centimetri la naștere și șansele lui de viață erau minime. Totuși, incubatorul și medicii au făcut minuni, iar acum părinții îl pot duce la el acasă, potrivit Asahi.com.
La aproape 7 luni de la naștere, copilul a crescut de 13 ori în greutate, având peste 3 kilograme. "Acum bea lapte, pot să-i fac și baie. Sunt atât de fericită să-l văd crescând", a declarat mama lui.
Băiețelul va fi externat sâmbătă 20 aprilie de la spitalul de copii din Nagano.
Fostul deținător al recordului de cel mai mic bebeluș era tot un japonez care cântărea la naștere 268 de grame.
Așa arată Ryusuke acum: