"Persoanele care aleg să călătorească cu trenul trebuie să aibă în vedere respectarea normelor privind transportul cu acest mijloc de deplasare şi să nu pună în pericol siguranţa lor sau a altor pasageri. CFR Călători trage un semnal de alarmă asupra pericolului la care se supun pasagerii care deblochează sistemul automat de închidere a uşii în timpul mersului şi informează că această practică constituie contravenţie şi riscă amenzi între 250 şi 400 lei conform HG 203/1994 art.2 pc. 16. Astfel de acţiuni se pot solda cu evenimente tragice", precizează compania.
Avertismentul CFR Călători pentru cei care urmează să meargă cu trenul zilele astea: ce trebuie să știe românii înainte de a porni la drum
Contravenţiile pot fi aplicate de personalul de tren şi/sau de Poliţia de Transport Feroviar din prima staţie cu oprire a trenului.
Trenurile de pe ruta Bucureşti Nord-Aeroport Henri Coandă circulă în condiții normale. Întârzieri MAJORE, marți dimineață, din cauza unui macaz defect
Dacă persoana care a deschis uşa trenului refuză să plătească amenda la personalul de tren, angajatul CFR Călători solicită din staţie/telefon ajutorul Poliţiei de Transport Feroviar (PTF). Persoana este coborâtă din tren la prima staţie de oprire din parcursul garniturii unde este aşteptată de PTF şi riscă o contravenţie mai mare decât cea pe care ar fi plătit-o în tren, subliniază reprezentanţii operatorului feroviar.
"Pentru o călătorie în condiţii cât mai bune şi de siguranţă, pasagerii sunt rugaţi să consulte regulamentul pentru călătoria cu trenul. Condiţiile generale de transport cu trenurile CFR Călători, precum şi anumite reguli de călătorie sunt reglementate prin HG 203/1994", se mai arată în comunicatul citat.