Specific României este însă faptul că, spre deosebire de alte țări, inclusiv din regiune, precum Cehia, nu există posibilitatea de prelungire a termenului de depunere. ”În foarte multe țări există posibilitatea de extindere din motive întemeiate”, spune Sofianu. Prescripția fiscală apare de abia după cinci ani așa că există timp berechet pentru a îi prinde pe cei care nu și-au depus declarațiile.
Anul acesta, declaraţia unică se depune până la data de 15 iulie, urmând ca plata să se facă până la data de 31 martie 2019. Din 2019, declaraţia se va depune până la 15 martie inclusiv, pentru veniturile estimate a se realiza în 2019, plata urmând să fie efectuată până la data de 15 martie a anului 2020.
În cazul în care începerea activităţii se face după data de 15 iulie 2018, respectiv 15 martie 2019, Declaraţia unică se depune în termen de 30 de zile de la începerea activităţii.
În cazul încetării activităţii sau a suspendării temporare a acesteia, persoana fizică va înştiinţa organele fiscale pentru stoparea obligaţiilor de plată.