Progresul științific ne-a ajutat să evoluăm extrem de mult, iar acest proces a început încă de când omenirea și-a pus primele întrebări despre fenomenele din jur, pe care a încercat ulterior să le explice.
Desigur, știința n-a fost pe placul tuturor oamenilor, mai ales al celor care aveau de câștigat de pe urma menținerii maselor în întuneric intelectual, precum conducătorii politici, administratorii sau preoții.
De asemenea, știința a adus până acum și avantaje dar și dezavanteje, însă ne-a ajutat să înțelegem lumea într-un mod cât mai obiectiv posibil. Pentru a conștientiza cât de importantă este știința, gândește-te doar la milioanele de oameni care au fost salvate datorită descoperirilor din medicină.
Însă, tot știința este rensponsabilă și de crearea armelor de distrugere în masă. În plus, azi, deja ne confruntăm cu un paradox: se investesc miliarde de dolari și de euro în știință, de multe ori pentru niște idei aproape lipsite de beneficii directe, iar problemele urgente, precum: sărăcia, foametea, războaiele, poluarea sunt lăsate în urmă.
De ce nu putem renunța la știință peste noapte?
Lipsa științei, probabil ne-ar transforma pe toți în niște primate sălbatice și neguvernabile. Adică, gândește-te că noi depindem în mare măsură de tehnologie, care nu ar mai exista fără ajutorul științei.
Practic, dacă spui stop progresului științific, spui adio tuturor avantajelor (și nu sunt puține) pe care le ai azi. Gata cu telefoanele, cu internetul, poate chiar vei rămâne muritor de foame, dacă serviciul tău este legat de tehnologie (și, azi, cam toate joburile sunt)”.
De asemenea, știința a schimbat modul în care relaționăm unii cu alții, a schimbat felul în care se face politica și înțelegem mult mai bine natura, dar asta ne și determină să o exploatăm la maximum.