Medicii specializaţi în chirurgie plastică au început să fie alertaţi de numărul din ce în ce mai mare de pacienţi care vor să-şi facă operaţii estetice pentru că pur şi simplu nu dau bine în selfie-uri.
Astfel unii pacienți aduc ca argument faptul că în cele mai multe poze pe care şi le fac singuri cu telefonul mobil au nasul prea mare sau par prea graşi.
Potrivit unui sondaj prezentat recent de Academia Americană de Chirurgie Plastică şi de Reconstrucţie a Feţei, 55% dintre medicii specialişti în chirurgie plastică au declarat că au avut pacienţi care au vrut să-şi facă operaţie estetică, pentru a da mai bine în selfie-uri.
Prin urmare, experții au ajuns la concluzia că oamenii au feţele distorsionate în selfie-uri deoarece mâna lor este prea scurtă, pozele fiind făcute de la distanţa de aproximativ 30 de centimetri.
Conform rfi.ro, pentru a arăta cât de cât normal, ar trebui să ai o mână lungă de un metru şi jumătate. Așadar, pozele se fac de la o distanță mai mare pentru a arăta așa cum ești.