„Există ambuteiaje, nu e vina oamenilor. Nu vor exista consecințe auspra oamenilor care întârzie din cauze, motive independente de voința lor”, a precizat prefectul Alin Stoica, luni seară, la o televiziune de știri.
Alin Stoica a mai spus că șoferii nu vor fi sancționați nici dacă nu prezintă forțelor de ordine Declarația pe proprie răspundere după ora 22.00, când intră în vigoare restricțiile de circulație.
În cazul unor eventuale abuzuri ale unor persoane, care vor încerca să profite de această situație, adică să motiveze că circulă pe stradă pentru că au revenit din minivacanță, prefectul a precizat că „organele de ordine au discernământul să analizeze fiecare situație în parte”.
În a doua zi de Paște, luni, 3 mai, traficul s-a aglomerat pe șoselele care leagă Capitala de Valea Prahovei și de litoral. Pe Drumul Național 1 se circula luni seară în coloane pe ambele sensuri, în special în zona stațiunilor montane. Și Autostrada Soarelui, la fel de aglomerată. Pentru evitarea aglomerației, polițiștii au recomandat șoferilor să folosească rute alternative.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a informat luni că pe Autostrada A2 București – Constanța, în zona lucrărilor la partea carosabilă de pe tronsonul kilometric 155 și 161 (podul Cernavodă), pentru fluidizarea circulației, a fost luată măsura devierii traficului. Astfel, s-a închis circulația temporar pe sensul către litoral, pentru a se circula pe două benzi pe cel către București.