„Din păcate, pentru primele trei zile, soluții magice nu sunt. Soluțiile sunt să ai cu ce să te încălzești, chiar cu ce să te învelești până se rezolvă problema, până vin autorităţile cu soluţii, cu recomandări suplimentare.
Să ai lanterne, acum sunt lanterne pe led pe care poţi să le ţii pornite o durată foarte lungă, cu o baterie, să ai aşa ceva în casă. Lumânările sunt periculoase pentru că pot produce incendii, însă sisteme de iluminat pe led care merg pe baterie şi care să ţină ore sau chiar zile există şi poate că e bine să ai aşa ceva în casa de rezervă. Nu numai pentru situaţia de acum, Doamne-fereşte un cutremur, altă urgenţă. Să ai aşa ceva în casă este obligatoriu.
Bineînţeles, la asta se adaugă tot ce recomandăm pe site-ul ”Fii pregătit” în caz de diferite categorii de urgenţă pentru cele trei zile. Să ai suficientă mâncare neperisabilă, să ai apă calculată la doi litri pe zi pe persoană cel puţin, să ai medicamentele pentru persoanele care sunt bolnave cronic.
Faptul că ATM-urile posibil să nu funcţioneze, este bine să ai o sumă mică să fie la dispoziţia ta ca să poţi achiziţiona lucruri de necesitate, să nu depinzi doar de card”, a spus Raed Arafat, la un post TV.