1. Buchetul miresei nu trebuie să fie format dintr-un număr par de flori, pentru că se spune că un astfel de buchet se duce doar la înmormântare. Această superstiție este foarte răspândită în lume și probabil o știai deja, pentru că și la noi se respectă cu sfințenie, chiar și de persoanele care nu sunt superstițioase.
2. În aranjamentele florale de la nuntă se recomandă folosirea anemonelor, nu doar pentru că sunt un simbol al purității, ci și pentru că ar alunga bolile și ghinionul. Dacă mirii folosesc aceste flori în ziua nunții, se spune că vor avea o sănătate de fier și vor avea parte de o căsnicie liniștită și armonioasă.
3. Mireasa trebuie să fie cât se poate de liniștită în ziua nunții. Ușor de zis, greu de făcut, nu? Având în vedere că ziua nunții se dovedește a fi foarte stresantă și obositoare, mireasa ar putea folosi anumite flori pentru a se relaxa. Se spune că macii și crinii de zi au acest efect calmant și că mireasa ar trebui să aibă în preajmă aceste flori, pentru ca emoțiile și oboseala să nu o copleșească.
Vezi mai multe pe Divahair.ro.