"Așteptam alt mesaj de la președinte, de continuitate, normalitate. Mesajul auzit a fost unul de dezbinare, un mesaj care incita la manifestări de strada, care nu duce la pace socială", au spus oficiali PSD la ieșirea din sală.
"Am plecat când a început să ne jignească. Sunt multe lucruri bune care s-au întâmplat și nu le-a pomenit deloc", au vociferat oficialii PSD. Deputatul Cătălin Rădulescu a spus presei că se aștepta ca Iohannis să spună cum a acceptat ca SRI și DNA să facă echipă sa ancheteze oamenii. Asta trebuie sa spuna
"Nu ne reprezintă. Nu e președintele nostru. Să stea cu cine l-a ales. Noi nu facem parte din votanții lui. Să stea cu poporul lui. Noi suntem alesii poporului nostru. Nu al lui. El a împărțit. Dacă azi venea cu mesaj de pace, era ok", a explicat deputatul PSD.
Șeful PSD, Liviu Dragnea a dezvăluit ce a discutat cu Iohannis înainte de plecarea președintelui.
"I-am spus la plecare președintelui: Sper să facem pace în România. Iar el mi-a răspuns că asta speră și el", a mărturisit Dragnea.
Președintele PSD și al Camerei Deputaților a explicat și absența premierului Grindeanu de la discursul lui Iohannis. "Ieri am avut o discuție în trei, cu Tăriceanu și premierul Grindeanu și președintele ALDE m-a atenționat că este un mesaj către Parlament, de asta am luat decizia să nu participe și primul ministru", a spus Dragnea.
La ieșirea din sala de Plen, deputații și senatorii PSD au huiduit și au strigat Demisia lui Iohannis.