Trei ani în care presa îi tot cântă sfârșitul lui Liviu Dragnea după fiecare scandal, după fiecare grav derapaj democratic, după fiecare ieșire nervoasă care ar demonstra că ”nu mai are mult” sau că ”se ascut cuțitele în PSD” și ”baronii îl vor debarcat”.
Îmi pare rău să fiu aducătorul unor vești rele în cea de-a treia zi a celui de-al treilea an cu Liviu Dragnea făcând și desfăcând cam tot ce dorește în România, dar mă tem că nu vom scăpa prea curând de Liviu Dragnea.
11 aprilie 2018 – ziua când Dragnea a primit România pe mână
11 aprilie 2018 a fost ziua în care atât parlamentarii PSD-ALDE-UDMR, cât și parlamentarii PNL-USR-PMP (chiar cei care l-au inițiat) au votat proiectul de lege care trecea Monitorul Oficial în subordinea Președinției Camerei Deputaților, adică a lui Liviu Dragnea în mod direct.
Motivul a fost unul simplu: după episodul cu Sorin Grindeanu, care a refuzat să mai răspundă la controlul politic al șefului PSD, cineva a ajuns la concluzia că un guvern scăpat de sub control și cu Monitorul Oficial în subordine este unul destul de periculos, prin urmare era nevoie de o ”pârghie” de control pentru a se asigura că niciun guvern nu va mai lua decizii peste capul său.