Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a transmis un mesaj, pe pagina sa de socializare, de Ziua Mondială a Educației. Ministrul a subliniat importanța educației pentru viitorul țării.
"Adaptabilitatea şi educaţia continuă devin esenţiale pentru a fi pregătiţi în meseriile viitorului şi ne fac mai puternici şi mai încrezători în faţa schimbărilor", a scris, sâmbătă, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, pe pagina de Facebook a ministerului de resort, cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei.
Politicianul a făcut referire la importanța pe care o au cadrele didactice în procesul educației.
"Profesorii sunt cei care ne îndrumă primii paşi, plantând seminţele cunoaşterii şi pasiunii pentru dezvoltare. Dar educaţia nu se opreşte odată cu terminarea şcolii. Fiecare zi este o nouă oportunitate de a învăţa ceva nou, de a ne perfecţiona şi de a deveni mai buni în ceea ce facem.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sprijină această evoluţie prin programe care încurajează învăţarea continuă, creşterea competitivităţii şi adaptabilităţii forţei de muncă. Într-o lume în care schimbările economice şi sociale sunt inevitabile, adaptabilitatea şi educaţia continuă devin esenţiale pentru a fi pregătiţi pentru meseriile viitorului. Educaţia continuă ne menţine deschişi la noi idei, ne face mai puternici şi mai încrezători în faţa schimbărilor", a subliniat Bucura Oprescu.
Ziua Mondială a Educaţiei este marcată în fiecare an, pe data de 5 octombrie, începând din anul 1994.
sursa Agerpres