Klaus Iohannis a precizat că ultima temă de pe agenda Consiliului s-a referit la consolidarea uniunii economice şi monetare şi a adăugat că au fost discutate măsurile pentru stimularea investiţiilor, politica monetară şi dimensiunea bugetară.
"A fost subliniată importanţa continuării reformelor structurale, în toate statele membre. Am subliniat faptul că România îşi doreşte să adopte moneda unică europeană şi vom urmări cu toată atemţia acest proces de consolidare a uniunii economice şi monetare", a declarat şeful statului, potrivit Mediafax.
Preşedintele Iohannis a mai precizat că în cadrul Consilului European a fost o dezbatere asupra situaţie Greciei şi a menţionat că preşedintele Eurogrupului a informat asupra principalelor aspecte abordate în reuniunea pe acest subiect.
"Ne bucură faptul că s-a ajuns la un acord între preşedintele Eurogrup şi cel al Greciei, pentru a începe consultări tehnice, înaintea convocării reuniunii Eurogrup de luna viitoare", a declarat şeful statului.