Pe lângă actele de care este nevoie în orice unitate de învăţământ pentru înscrierea la liceu, reprezentanţii colegiului timişorean le solicită candidaţilor să aducă şi 50 coli xerox.
Inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că ştia că exista o astfel de practică în trecut, în unităţile de învăţământ, dar că nu este de acord cu ea.
„Nu m-am mirat când am văzut afişul, nu m-am mirat deloc. Le-am trimis un mesaj directorilor şi le-am spus: nu le mai cereţi la înscrieri coli, timbre şi alte cele, nu ei, copiii şi părinţii, sunt furnizorii dumneavoastră. Învăţământul este gratuit, aţi uitat declaraţia ministrului Educaţiei? Presa face vâlvă pe motivul că faceţi lucrurile astea şi e normal să facă aşa. Pentru ce aveţi nevoie de 50 de foi xerox?”, a afirmat Aura Danielescu.
Conducerea Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timişoara nu a putut fi contactată pentru a explica de ce le solicită candidaţilor cele 50 de coli.