„Este utilă organizarea unui referendum şi e un bun moment să se întâmple odată cu alegerile europarlamentare. Noi îl aşteptăm de doi ani de zile acest referendum. E o ocazie foarte bună ca românii să spună, aşa cum spun şi partenerii noştri europeni că nu vrem o ţară coruptă, condusă de oameni corupţi, ci o justiţie liberală. De asta e oportun să fie în aceeaşi şi cu alegerile pentru Europa - statul de drept şi libertatea justiției sunt valori europene", a declarat Dacian Cioloş, în cadrul emisiunii realizate de Denise Rifai.
Dacian Cioloș a precizat că partidul pe care îl conduce are o echipă de lucru care caută formulări la întrebarea pentru consultarea populară.
"Întrebarea trebuie să le permită românilor să exprime exact ce spuneam: că nu mai vor corupți și condamnați, adică hoți la conducerea statului", a explicat Dacian Cioloș.
"Eu cred că pot fi găsite formule pentru ca românii să răspundă la acest lucru", a completat liderul Plus.
Dacian Cioloș, reacție la intrarea Realității Media în faliment
Dacian Ciolos a mai spus la Realitatea TV că în perioada guvernării tehnocrate nu a existat o coabitare cu Liviu Dragnea, cabinetul său fiind validat în Parlament. Fostul premier a precizat că liderului PSD i-a convenit să stea în Opoziție "să își lingă rănile".
"Toată presiunea mediatică pe care au făcut-o și cu campania vânduți străinilor și lui Soros, asta nu a fost deloc coabitare. Dar lui Dragnea i-a convenit să stea în Opoziție să își lîngă rănile. Probabil că ar fi fost bine să fie forțate în 2015 alegeri anticipate. Nu a fost deloc coabitare. Noi am fost un Guvern care a fost validat de Parlament, de votul unei majorități parlamentare, pentru un an de zile, într-un an electoral. Asta am și făcut. Am guvernat că să lăsăm România cu o creștere economică consistentă", a afirmat Dacian Ciolos, întrebat de ce nu a fost deranjat guvernul tehnocrat de către liderul PSD.
Cioloș a mai spus că alianța USR-Plus cere susținerea românilor nu doar pentru 4 ani, ci pentru o perioadă mai lungă, de resetare totală, de 8 ani:
"Acum cerem votul românilor pentru un program politic, pentru o alternativă politică pentru construcția României. Programul nostru politic va fi pentru o perioadă de 8-10 ani, în varianta acestei alianțe, dacă românii ne vor oferi această susținere", a completat Ciolos.
"Dragnea a luat ostatice instituțiile statului"
Potrivit lui Cioloș, în ultimii doi ani, Dragnea a luat ostatice instituțiile statului, inclusiv justiția ca să își scape pielea. "E ca și infractorii care dau spargere la bancă și, ca să scape, să fugă pe geam, iau ca ostatic tot ce prind în față", acuză Cioloș.
"Există urgența pentru Dragnea să scape de justiție. Asta e urgența pe care o vedem de doi ani încoace și ăsta e singurul lucru care explică că o coaliție la guvernare, care are majoritate în Parlament nu legiferează prin decizia Parlamentului, ci prin decizii la guvern. E lumea întoarsă pe dos. Când ai majoritate în Parlament, când spui ca Dragnea că vei milita pentru recâștigarea demnității parlamentare și că legile trebuie făcute în Parlament și nu în Guvern... Ei dau OUG-uri pe bandă rulantă pentru că e mult mai comfortabil, să pui cuțitul la gâtul miniștrilor și să le ceri să te scape. Le pasă că vor face pușcărie. Asta e problema lui Dragnea, că a luat ostatice instituțiile statului, guvernul, justiția ca să scape dansul. E ca și infractorii care dau spargere la bancă și ca să scape, să fugă pe geam, iau ostatic ce prind în față. Asta face domnul Dragnea de 2 ani de zile. Își subordonează și folosește în interes propriu instituțiile statului", a mai spus Dacian Cioloș.