Pâinea este o sursă importantă de calorii şi carbohidraţi, iar excluderea ei din dietă este o alegere greşită, spun medicii nutriţionişti.
Obţinută din făină de grâu, albă sau neagră, numărul de calorii şi cantitatea de carbohidraţi nu diferă semnificativ.
Conținutul caloric și de macronutrienți al pâinii prăjite este același cu cel al pâinii proaspete. Astfel, în timp ce o felie de pâine proaspătă albă conține 65 de calorii, o felie de pâine prăjită conține aproape același număr de calorii, mai precis 64,9, potrivit Livestrong.com.
În schimb, în funcţie de făina folosită, cantităţile de fibre alimentare, vitamine şi minerale, precum şi indicele glicemi pot să fie diferite.
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat că și pâinea proaspătă, și pâinea prăjită îngrașă la fel. Singura diferență o reprezintă doar balonarea pe care o produc. În plus, nici pâinea rumenită mult prea mult poate face mai mult rău decât bine, mai spune M. Bilic.
Și prof. dr. Nicolae Hâncu, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, atrage atenția că pâinea prăjită îngraşă la fel de mult ca şi cea proaspătă, deoarece prin prăjire se pierde doar apa. Totuşi, prin prăjire se pare că scade indicele glicemic al pâinii şi aceasta devine mai uşor de digerat, scrie adevarul.ro.
În același timp, nutriționista desființează și „mitul pâinii integrale”.
Excluderea pâinii din dietă este o alegere greşită, sunt de părere medicii nutriţionişti. Aceasta pentru că cerealele asigură un aport important de glucide complexe, proteine, vitamine – în special gruul B - şi minerale – fier, fosfor, magneziu. Excesul însă e dăunător, chiar dacă este vorba de cereale integrale întrucât aduc un aport crescut de calorii, potrivit adevarul.ro.
Cerealele integrale şi produsele de făină integrală conferă o senzaţie de saţietate şi energia pentru buna funcţionare a corpului. Prin conţinutul crescurt de fibre insolubile contribuie la menţinerea tranzitului intestinal normal şi au un rol în prevenirea unor tipuri de cancer. Prin conţinutul de fibre solubile par să contribuie la reducerea colesterolului din sânge.
Pâinea, cerealele, prezul şi pastele alcătuiesc baza piramidei alimentare şi se recomandă consumul a 6-11 porţii în fiecare zi. Ce înseamnă asta? Potrivit sursei citate mai sus, o porţie - care poate să însemne 30 de grame de pâine (o felie) sau 25 de grame de fulgi de ovăz, 75 de grame de orez sau paste făinoase fierte, un biscuit, 20 de grame de popcorn preparat la microunde, fără adaos de ulei, 15 grame de covrigei, are aproximativ 15 grame de hidraţi de carbon şi 80 de kilocalorii.