Schimbare de plan în familia Borcea. Înainte cu doar câteva zile să-l aducă pe lume pe cel de-al doilea copil al său, Alina (30 de ani) a tăiat de pe listă opţiunea de a naşte într-o clinică din România. Asta deşi, pe tot parcursul sarcinii, a susţinut sus şi tare că va deveni mamă în ţară, şi nu peste hotare. Între timp a analizat plusurile şi minusurile unei astfel de decizii şi, surpriză, zilele trecute, când avea 35 de săptămâni de sarcină, şi-a făcut bagajele şi a plecat tocmai la Miami. Nu singură, ci împreună cu mama, bona şi fiul său Alexandru, de 3 ani. Chiar şi aşa, zborul nu a fost deloc uşor pentru ea, scrie Click.ro.
A stat în aer timp de 17 ore. A decolat din Bucureşti la ora 8.50, a făcut escală la Frankfurt, iar apoi şi-a continuat lungul drum până în America. Surse apropiate fostului manechin au declarat că soţia lui Cristi Borcea (45 de ani) a vrut ca fetiţa ei să aibă cetăţenie americană, la fel ca şi fiul cel mare. Şederea peste Ocean va fi de scurtă durată, astfel că imediat ce se va externa se va întoarce în România, pentru că tăticul e nerăbdător să-şi vadă fetiţa. Tocmai de aceea, va primi o permisie de trei zile de la Penitenciarul Poarta Albă, pentru a veni acasă. Fostul acţionar dinamovist se află după gratii din 2012 şi mai are de ispăşit încă cinci ani de închisoare pentru spălare de bani în “Dosarul Transferurilor”.