Președintele Klaus Iohannis participă în primele zile din decembrie la conferința ONU de mediu din Dubai. Evenimentul a fost anunțat de Administrația Prezidențială.
Plecarea în Emiratele Arabe Unite a președintelui are loc la o săptămână de la întoarcerea sa dintr-un turneu african de 10 zile.
Preşedintele Klaus Iohannis pleacă în Dubai imediat după Recepția de Ziua Națională de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni.
Șeful statului participa, în perioada 2-4 decembrie, la cea de-a 28-a Conferinţă a Statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care se va desfăşura în Dubai, Emiratele Arabe Unite, a anunţat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.
Reprezentarea la COP28 este una la cel mai înalt nivel, până în prezent peste 140 de șefi de stat și de guvern confirmând participarea și urmând să aibă declarații naționale la Summitul Global privind Acțiunea Climatică. Intervențiile naționale, limitate la aproximativ trei minute de regulile ONU, având în vedere numărul foarte mare de vorbitori, vor iniția negocierile care urmează la COP28 pe parcursul întregii Conferințe care va dura două săptămâni și la care sunt așteptați zeci de mii de negociatori, reprezentanți ai guvernelor, întreprinderilor, ONG-urilor și mediului academic și de inovare, menționează Președinția.
Ce va transmite Klaus Iohannis la Summitul Global privind Acțiunea Climatică
Președintele României va susține declarația națională în dimineața zilei de 2 decembrie 2023 și va evidenția faptul că schimbările climatice se intensifică, iar efectele acestora sunt dezastruoase în întreaga lume. Președintele Klaus Iohannis va susține necesitatea implementării de urgență a angajamentelor deja asumate cu privire la combaterea schimbărilor climatice. Totodată, va sublinia importanța pe care educația privind clima și mediul înconjurător o are în sistemul de învățământ din România. În același timp, va reliefa ambiția României de a reduce în continuare emisiile de gaze cu efect de seră și deschiderea spre cooperare într-un cadru multilateral pe teme relevante pentru diplomația climatică a țării noastre. În intervenția sa, Președintele Klaus Iohannis va face un apel cu privire la un angajament comun ambițios având ca obiectiv protejarea mediului înconjurător, în beneficiul tuturor cetățenilor.
Președintele României va participa, totodată, pe 2 decembrie (sâmbătă), la Evenimentul la Nivel Înalt pe Atenuarea Schimbărilor Climatice, în cadrul căruia, alături de alți șefi de stat și de guvern, va discuta cu privire la răspunsul la nivel global la schimbările climatice prin măsuri de atenuare care pun accent pe tranziția climatică justă. În aceeași zi, Președintele Klaus Iohannis va fi prezent la un eveniment de promovare a inițiativei Net Zero Nuclear, pe care România o susține la COP28. Cu acest prilej, Președintele României va interveni pe aspecte legate de rolul energiei nucleare în asigurarea securității energetice și în procesul global al decarbonizării.
Mesajul lui Iohannis despre aderarea României la Alianța Solară
Pe 3 decembrie (duminică), Președintele Klaus Iohannis va participa la evenimentul care marchează alăturarea României la Alianța Solară Internațională. În mesajul său, va evidenția, printre altele, beneficiile pentru România care derivă din aderarea la această alianță de state care promovează extinderea energiei solare.
Pe 4 decembrie (luni), Președintele României, în calitate de vorbitor principal, va participa la Forumul Inovației Sustenabile pentru a extinde dialogul cu actorii non-statali a căror importanță este crucială în limitarea schimbărilor climatice. Acțiunea climatică eficientă are nevoie de investiții, modele noi de afaceri, colaborare pe multiple niveluri și implicarea universităților în dezvoltarea unor noi tehnologii și soluții climatice.
Prezența Președintelui României la COP28 se înscrie în rândul acțiunilor privind clima și sustenabilitatea inițiate și sprijinite constant de-a lungul celor două mandate și transmite un semnal puternic la nivel național și internațional în ceea ce privește angajamentul serios și consecvent al țării noastre de a răspunde provocării schimbărilor climatice, se precizează în comunicatul Președinției.
România se va implica activ la nivel politic și tehnic pentru a sprijini procesul global de atenuare și adaptare la schimbările climatice, așa cum a făcut constant în ultimii ani. Prin această abordare, România își propune să beneficieze de multiplele efecte pozitive pe care acțiunea climatică le aduce planetei, economiei mondiale și cetățenilor, în special în materie de sănătate, locuri de muncă decente, sisteme alimentare sustenabile și prețuri accesibile la energie.
Țara noastră are un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor în raport cu alte țări UE, un angajament de a reduce în continuare emisiile și obiectivul de a colabora cu celelalte state ale lumii în procesul de gestionare a provocării fără precedent a schimbărilor climatice.
Conform datelor publicate de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice al ONU, ultimul deceniu a fost cel mai cald înregistrat la nivel global. Planeta se încălzește din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră, iar posibilitatea de a limita suficient schimbările climatice se reduce, în vreme ce fenomenele meteorologice extreme se intensifică, se mai arată în comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale.