Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820, în orașul Bârlad, într-o familie de boieri din județul Fălciu (astăzi Vaslui). Tatăl său, Ioan Cuza, și mama sa, Sultana Cozadini, proveneau din medii diferite, iar detalii despre etnia sa au fost adesea neglijate în prezentările istorice. Sultana Cozadini era de origine greco-italiană, având rădăcini în Constantinopol. Această legătură cu lumea greacă a fost ținută adesea în umbră, deoarece nu se alinia cu idealurile de românitate promovate în epocă. Mama lui Cuza a fost adusă în Moldova ca parte a suitei ultimului domn fanariot și s-a căsătorit cu Ioan Cuza fără zestre, pentru a scăpa de mănăstire.
Cuza a crescut într-un mediu influent, dar nu și-a finalizat studiile în drept și medicină, domenii pe care le începuse la Iași. A devenit membru al Societății economiștilor, dar a demisionat în 1840. Această perioadă a fost una de formare politică și socială, dar și de explorare a posibilelor sale oportunități de a influența destinul regiunii.
Alegerile din 1859 pentru domnitorii Moldovei și Țării Românești au fost marcate de un context politic complex și de o competiție intensă. Alexandru Ioan Cuza a fost ales atât la Iași, cât și la București, într-un moment în care România era într-o continuă transformare și modernizare. Istoricul Alin Ciupală explică faptul că, la momentul alegerii, Cuza a fost considerat un personaj oarecum lipsit de importanță, ceea ce a dus la subestimarea sa de către unii membri ai adunării elective. Aceștia au crezut că îl vor putea manipula pentru a-și promova propriile interese.
Cu toate acestea, Cuza s-a dovedit a fi un lider capabil și reformator. Alegerea sa a fost confirmată pe 24 ianuarie 1859, la Hotelul Concordia din București, marcând un moment crucial în istoria românească.
Etnia lui Alexandru Ioan Cuza, adesea trecută cu vederea în narațiunile istorice, reflectă complexitatea identității sale. Deși familia sa a fost românizată și integrată în societatea moldoveană, originea sa greco-italiană a fost, într-o anumită măsură, disimulată pentru a susține idealul național românesc emergent.
Alegerea sa ca domnitor a fost influențată nu doar de contextul politic, ci și de percepția greșită că el ar putea fi controlat ușor. În realitate, Cuza a demonstrat o determinare și o independență care au avut un impact semnificativ asupra reformelor și modernizării Principatelor Unite.
