În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminica sau sâmbăta, nu se ține post negru. În unele regiuni, în special în Moldova, creștinii ortodocși gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei, până pe 14 ianuarie - odovania praznicului. De asemenea, credincioșii primesc de la duhovnic binecuvântarea de a lua Agheasma Mare.
Tot în această zi, este bine să se stropească cu Agheasma Mare casele credincioșilor și locuitorii acestora. Tot cu ea se stropesc lucrurile binecuvântate sau sfințite. Conform crestinortodox.ro, la finalul slujbei, preotul slujitor afundă de trei ori crucea și busuiocul în apă cântând troparul Praznicului.
În casele credincioșilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate, și se gustă pe nemâncate, în zilele de post și ajunare.
Învățătura Sfinților Părinți spune că: "firea apei celei sfinte este ca să spele și trupul și sufletul, să-l sfințească, să-l înnoiască și să-l facă fiu al lui Dumnezeu".