Acest fruct exotic este foarte bogat în vitamina C, conţinutul este zemos iar gustul este unul dulce-acrişor. De asemenea, este foarte slab caloric – are doar 82 kcal/100g.
Fructele de rambutan au nevoie de 90 de zile pentru a se coace. În anumite perioade din an, atunci cînd condiţiile meteo sunt extrem de favorabile, fructele se coc în numai cinci zile. Înainte de a fi culese, acestea au în jur de 5-6 centimetri.
Cum să-l alegi?
La raioanele cu fructe exotice de la supermarketuri, uită-te după rambutanii de culoare roşiatică, cu spini de culoare verzuie. Cele mai proaspete fructe sunt cele care nu au pete negre pe spinii de culoare verzuie.
Cum să-l consumi?
Este foarte important să cureţi acest fruct în mod corect. Nu îl tăia niciodată pe jumătate cu tot cu sâmbure. Sâmburele trebuie ocolit, fără să îl striveşti. Conţinutul de sub coajă este foarte suculent şi gustos. Îl poţi consumă în salate, reţete asiatice sau chiar cu peşte fript, scrie slabsaugras.ro.