Potrivit jurnaliștilor, “Club România” ar fi organizator de întâlniri între oameni politici importanți, iar printre aceștia și foști lucrători ai SRI. Potrivit presei, persoana de contact a organizației ar fi fost Bogdan Gavrilă, membru PNL la acea vreme. Bărbatul a murit însă în 2018, la doar 34 de ani din cauza unui infarct miocardic.
Printre cei care ar făcut parte din grupul controversat ar fi fost și Ionel Nițu, fost cadru SRI și fin al generalului Florian Coldea.
Deși în trecut au ieșit la iveală și fotografii de la întâlnirile dintre aceștia, nici o instituție a statului nu ar fi verificat până acum, scriu jurnaliștii, ce fac mai exact membrii reuniți ai acestui club sprijinit, printre alții, și de Victor Vevera și Mireille Rădoi.
De altfel, în 2018, imagini controversate în care apar Mireille Rădoi, fosta lucrătoare SRI, împreună cu alte zeci de persoane importante din viața politică au României au stârnit dezbateri aprinse. De asemenea, apar întrebări și despre legătura oamenilor politici cu serviciile, odată ce întâlnirile la care participau toți aceștia păreau a avea un iz secret.
Potrivit flux24, pozele ar fi fost realizate la o conferință organizată de ”Clubul România” împreună cu un think-tank londonez “Legatum Institute”. Locația evenimentului ar fi incinta Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, unde director era chiar Mireille Radoi.
În pozele evenimentului organizat de “Club România”, apare și Victor Vevera, fost lucrător al Direcției Generale de Protecție Internă, consilier al lui Emil Boc atunci când era prim ministru, și lector la SRI. Victor Vevera a primit în 2011 gradul de locotenent colonel în rezervă, fiind avansat de la gradul de caporal.
Lucian Isar, Gabriel Biriș, Cornel Visoianu, Doina Banciu, fostă directoare a Institutului Național de Cercetare în Informatică, Radu Constantin Ragea, fost secretar și subsecretar de stat în Ministerul Justiției, pe vremea lui Cătălin Predoiu, Dudu Ionescu, George Butunoiu, Bogdan Chirițoiu, Liviu Mureşan sunt și ei prezenți în imaginile surprinse.
Despre cea care ar fi susținut organizația ”Club România” presa a scris de-a lungul anilor că a avansat ”suspect de repede”. Mireille Rădoi a absolvit în 1996 Academia Naţională de Informaţii, administrată de SRI, ca şefă de promoţie. Mai târziu a ajuns conferenţiar universitar doctor în comunicare politică şi discipline euro-atlantice şi predă la Facultatea de sociologie şi asistenţă socială a Universităţii din Bucureşti, la Colegiul Naţional de Apărare şi la SNSPA. A fost mai apoi și preşedintele Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SIE, iar ceva ani mai tarziu, Mireille Rădoi ocupă prin concurs postul de director al Bibliotecii Centrale Universitare.