GHB sau "drogul violului" este unul din flagelurile secolului. Este pus uzual in bautura partenerei, pe care "partenerul" vrea s-o drogheze. Dizolvat intr-un pahar cu bautura alcoolica, nu imprima acesteia miros si, in general, nici gust. Efectele imediate sunt similare starii de ebrietate, la care se adauga euforia si dezinhibarea, iar durata, functie de doza si consumator, poate merge pana la 3-4 ore. Efectele amnezice si anestezice dispar dupa cateva ore, potrivit medicilor de la Centrul de Trauma si Toxicologie.
Potrivit specialiştilor, dependenţa de gama-hidroxibutirat (GHB, cunoscut şi ca drog al violului sau ecstasy lichid) este o stare clinic recunoscută, cu un potenţial sindrom de sevraj acut atunci când drogul este întrerupt brusc, după un consum regulat sau cronic. Există dovezi că dependenţa fizică poate apărea la consumatorii care utilizează drogulul în scop recreaţional, fiind înregistrate cazuri de simptome de sevraj la încetarea consumului de GHB şi precursori ai acestuia. De asemenea, a fost raportată dependenţa de GHB în rândul foştilor alcoolici, potrivit ANA.
Consumul de GHB, ale cărui complicaţii pot fi greu de recunoscut în cazuri de urgenţă, poate duce la nelinişte, atacuri de anxietate, insomnie, transpiraţie, tahicardie şi hipertensiune. Pacienţii în sevraj pot dezvolta, de asemenea, psihoză şi delir.
Te poţi feri, însă, de acest drog prin evitarea consumului de băuturi oferite de persoane care nu prezintă încredere.