Aşa arată un studiu realizat de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, în care s-au analizat etichetele a peste 61 de produse de acest gen, achiziţionate aleatoriu de pe rafturile magazinelor.
Medicii sunt şi ei de părere că iaurturile cu fructe creează dependenţă şi, în timp, pot favoriza obezitatea şi apariţia diabetului zaharat, inclusiv în cazul copiilor, notează adevarul.ro. Concret, studiul arată că aproape 40% din iaurturile comercializate în România au în compoziţie unul sau două E-uri, în timp ce peste 14% au în compoziţie trei E-uri.
Există, totuşi, şi produse lipsite de E-uri, arată Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS).
„Problema este că aceste iaurturi cu fructe nu sunt exclusiv naturale, aşa cum cred unii părinţi care le dau copiilor aşa ceva. Realitatea este alta. Iaurtul cu fructe conţine conservanţi şi îndulcitori. Cumulul de zaharuri şi de E-uri poate fi o adevărată bombă calorică. Este important să ne uităm pe etichetă şi cel mai bine este să îl pregătim în casă”, a explicat Mierlea, adăugând că 45% din produsele analizate folosesc suc din diferite fructe, concentrat sau nu.