Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe de îndată a CL Sector 5, în cadrul căreia a fost rectificat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2017.
Anterior, tot ca urmare a incidentului de la Şcoala nr. 141, primarul Daniel Florea a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Sectorului 5. Acesta a dispus punerea în siguranţă şi interzicerea accesului în clădire, precum şi convocarea şedinţei de îndată a CL Sector 5.
Un tavan de rigips a căzut joi dimineaţă la Şcoala 141, niciun un copil nefiind rănit, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Maria Ştefania Manea. A fost vorba despre plafonul holului de la etajul doi din incinta şcolii.
"Dimineaţă a căzut un plafon de rigips la Şcoala 141. Corpul de clădire era expertizat pentru a intra în lucrări de reabilitare. Întreaga şcoală va intra în reabilitare în perioada vacanţei", a precizat ea.
Inspectorul a mai afirmat că s-a luat decizia ca orele de curs să se facă la altă unitate de învăţământ.