Începând din anul 2015, conform unei decizii a Curții Constituționale, studiul Religiei nu mai este obligatoriu în școală, ci opțional. Până anul acesta, părinții care doreau ca micuții lor să studieze Religia erau nevoiți ca, la începutul fiecărui an, să-i înscrie la curs. Începând cu 2019, obligativitatea înscrierii anuale dispare. Înscrierea la ora de Religie a elevilor care vor să urmeze această disciplină se face o singură dată, pentru toata perioada de şcolarizare sau până la schimbarea opţiunii. Autorul acestei modificări este fostul ministru al Educației Valentin Popa.
Într-un interviu pentru HotNews.ro, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, spune că, prin noua lege a Educaţiei, nu va renunţa la ora de Religie. Ministrul este de părere că, prin ora de Religie, elevii ar trebui să dobândească principiile morale.
“Cred că ora de Religie trebuie să se centreze pe principiile morale pe care orice om trebuie să le aibă. Sunt atât de multe pilde, atât de frumoase, din care copiii învaţă că trebuie să-l tolerezi pe celălalt, că trebuie să fii bun, că trebuie să fii generos, că nu trebuie să-l ucizi pe cel de lângă tine ca ţie să-ţi fie bine, cum se întâmplă de foarte multe ori astăzi. Toate acestea ţin de ora de Religie. Eu asta le cer profesorilor de la Religie: să-i înarmeze pe aceşti copii cu aceste valori morale“, spune ministrul Educației.