În Vechiul Testament, cristalele sunt adesea asociate cu strălucirea divină, frumusețea creației lui Dumnezeu și măreția cetății cerurilor. De exemplu, în Exodul 28:16-21, lista pietrelor prețioase care trebuie să fie purtate de marele preot Aaron pe piept este remarcabilă. Aceste pietre sunt folosite ca simboluri pentru cele douăsprezece triburi ale lui Israel, fiecare având o piatră prețioasă asociată:
Brâul să fie de aceeaşi lucrătură ca efodul şi prins pe el; să fie de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit./ Să iei apoi două pietre de onix şi să sapi pe ele numele fiilor lui Israel:/şase din numele lor pe o piatră şi alte şase pe a doua piatră, după şirul naşterilor. /Pe cele două pietre să sapi numele fiilor lui Israel, cum se face săpătura pe pietre şi pe peceţi; să le legi într-o ferecătură de aur./ Amândouă aceste pietre să le pui pe umărarii efodului, ca aducere aminte de fiii lui Israel, şi Aaron le va purta numele înaintea Domnului, pe cei doi umeri ai lui, ca aducere aminte de ei
Care sunt țările menționate în Biblie. Se numără România printre ele?
Această alegere a pietrelor nu este întâmplătoare; ele simbolizau identitatea, amintirea și legătura lui Dumnezeu cu poporul Său.
Între frumusețe și simbolism
Pietrele prețioase și cristalele sunt menționate și în descrierea Cetății Sfinte, Noul Ierusalim, în Apocalipsa 21:18-21. Conform scripturilor sfinte, cetatea va fi construită din cristale, fiecare cu o frumusețe unică: „Strălucea cu slava lui Dumnezeu, iar strălucirea ei era ca a unei bijuterii foarte prețioase, ca un jasp, limpede ca cristalul. Zidul era făcut din jasp, iar cetatea din aur curat, curat ca sticla. Fundațiile zidurilor orașului erau decorate cu orice fel de piatră prețioasă. Prima temelie a fost Jasp, al doilea Safir, al treilea Calcedonie, al patrulea Smarald, al cincilea Sardonix, al șaselea Carneol, al șaptelea Crisolit, al optulea Beril, al nouălea Topaz, al zecelea Crisopraz, al unsprezecelea Iacint și al doisprezecelea Ametist”.
Această descriere nu doar că subliniază frumusețea și splendoarea cetății cerești, ci reflectă și bogăția și bogăția lui Dumnezeu. Întregul simbolism este folosit pentru a ilustra natura divină și locul de odihnă al credincioșilor.
Cristalele ca simboluri ale curățeniei și deplinătății
În Isaia 54:11, Dumnezeu promite poporului Său o cetate plină de frumusețe și siguranță, folosințând pietre prețioase ca simbol al promisiunilor și al bunătății divine:
„Nenorocito, bătuto de furtună şi nemângâiato! Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu şi-ţi voi da temelii de safir./ Îţi voi face crestele zidurilor de rubin, porţile de pietre scumpe şi tot ocolul de nestemate. Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului şi mare va fi propăşirea fiilor tăi.”
Aceste versete subliniază ideea că legământul dintre Dumnezeu și poporul Său este unul durabil, construit pe temelii solide și îmbogățit cu frumusețe. Cristalele în acest sens sunt nu doar simple obiecte, ci manifestări ale îndurării divine.
Înțelepciunea și cunoașterea
De asemenea, Proverbe 3:15 afirmă că „Ea (înțelepciunea) este mai de preț decât rubinele; toate lucrurile pe care le poți dori nu se pot compara cu ea.”
Aici, simbolismul cristalelor și al pietrelor prețioase se extinde pentru a include cunoașterea și înțelepciunea. Acestea sunt considerate mai valoroase decât toate bogățiile pământești, reafirmând conceptul că adevărata bogăție stă în relația noastră cu Dumnezeu și în înțelegerea voinței Sale.
Cristalele și pietrele prețioase menționate în Biblie sunt mai mult decât obiecte fizice; ele sunt simboluri ale legământului, frumuseții divine și înțelepciunii. Fie că sunt folosite pentru a transmite un mesaj despre legătura lui Dumnezeu cu poporul Său, fie că sunt descrise ca parte a viziunii cerului, aceste cristale poartă semnificații profunde care continuă să inspire credincioșii din întreaga lume. Cu toate acestea, scripturile amintesc faptul că adevărata bogăție nu constă în lucrurile materiale, ci în relația noastră cu Creatorul, care este sursa tuturor acestor bunuri.
