O cercetare efectuată de Institutul de Igienă și Imunologie Aplicată din cadrul Universității din Viena distruge practic acest mit popular. În cadrul acestui studiu, cercetătorii au analizat mai multe mostre de apa sfintita, ridicate de la mai multe lăcașuri de cult de pe întreg teritoriul Austriei. Descoperirea a fost una uimitoare pentru toata lumea, pentru că, doar un mililitru de astfel de apă, poate conține până la 62 de milioane de bacterii.
De asemenea, testele au mai arătat că, în proporție de 86%, eșantioanele analizate conțineau urme de fecale, precum și bacterii periculoase precum E. coli, enterococi sau chiar Campylobacter. Toate aceste bacterii au un efect dăunător asupra organismului, putând provoca diaree, crampe abdominale și febră.
Analizele efectuate asupra probelor prelevate au relevat și o altă problemă gravă. Apa sfintitaconține inclusiv nitrați în cantități foarte mari, care odată introduși în organism pot provoca afecțiuni grave și chiar moartea.
”Populația trebuie să fie informată cu privire la riscurile la care se supun cei care consumă apa sfințită. Este o problemă care a fost ignorată total până acum, dar care este deosebit de gravă, mai ales în condițiile în care oamenii au sistemul imunitar din ce în ce mai slab.”, a declarat Dr. Alexander Kirschner, unul dintre microbiologi, preluat de Reuters.
Efectele de vindecare atribuite unor surse sfinte a apărut în condițiile de igienă din Evul Mediu, atunci când calitatea apei în zonele urbane, în general, era deosebit de precară, iar oamenii contractau în mod constant diaree sau alte boli provocate de bacterii, a mai completat Kirschner.
Problema nu este însă singulară. În ultimii ani, mai multe biserici au luat decizia de distribui sticle sigilate cu apă sfințită astfel încât să fie respectate condițiile impuse de igiena sănătății publice.