„Prezint bilanțul de astăzi. Am lucrat cu o parte din colegii din PSD, cu dl Sorin Grindeanu, și cu colegii din PNL la punerea de acord a celor trei programe de guvernare - PNL, PSD și UDMR.
Până acum am parcurs 10 domenii, 10 ministere.
Mâine dimineață vom continua cu Ministerul Muncii, Sănătatea, apoi Cultura, Mediul de afaceri si Învățământ, ca să finalizămpână poimâine, într-o formă, programul, pentru compatibilizarea acestor programe.
Dimineață am inceput discutiile la nivel politic , economic. Sunt lucruri la care ne înțelegem, la unele mai urmeaza discutii.
PNL a spus clar: nu dorim sa mai creștem taxe și impozite în perioada următoare și păstrarea cotei unice. Aici au fost unele neînțelegeri cu PSD, care cer cotă progresivă, dar vor mai exista discuții zilele următoare”, a anunțat prim-vicepreședintele liberal Gheorghe Flutur, după încheierea negocierilor de miercuri dintre PNL și PSD pe programul de guvernare.