Tot mai mulţi părinţi îşi planifică sarcina astfel încât bebeluşul lor să se nască în ziua de Revelion. Motivul? În anumite comunităţi şi culturi, a fi primul născut al Noulului An înseamnă o viaţă plină de cadouri şi succes.
În unele ţări, există firme de renume şi chiar companii cu profituri uriaşe care abia aşteaptă să facă daruri primilor bebeluşi născuţi într-un anumit an, pentru că numele lor să fie asociate cu micuţii şi să tragă atât publicitate, cât şi succes.
A naşte un bebeluş de Revelion poate semnifică o mulţime de lucruri, iar noi îţi prezentăm doar o parte dintre acestea.
Noul An reprezintă un nou început, iar nimic nu poate ilustra acest fapt mai bine decât naşterea unei noi vieţi. Prima cultură care a asociat Revelionul cu un bebeluş a fost cea a Egiptului, care personifica Vechiul An într-un moşneag înţelept care ţinea în braţe un copil nou-născut. Egiptenii credeau chiar că bebeluşul născut în Noul An va îmbătrâni mai repede decât oricare altul, pentru că în viitorul Decembrie să poată ţine în poală o nouă viaţă.
Desigur, aceste legende nu se aplică în realitate, însă oamenii cred că există câteva avantaje pentru părinţii şi puiuţii lor care vin pe lume la început de an.
1. Bebeluşii vor avea mai mult noroc decât cei din jurul lor.
2. Familia unui copil născut în Noul An va avea succes în anul respectiv.
3. Micuţii născuţi de Revelion nu vor fi afectaţi de nicium element malefic şi vor fi feriţi de înec.
4. Năzdrăvănii se vor transformă în adulţi fertili.
Sursa: perfecte.ro