”Cam așa stau lucrurile! Atât de spus!”, a scris Mihai Chirica.
Mihai Chirica desființează mitingul PSD de la Iași
Mihai Chirica a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Partidul Social Democrat nu a ales bine data de 9 mai pentru a organiza mitingul de la Iaşi, când în aceeaşi zi are loc, la Sibiu, Summitul UE, potrivit Agerpres.
"Este punctul de vedere al primarului municipiului Iaşi, dar şi a cetăţeanului Mihai Chirica, care întrevede, din perspectiva celor care s-au întâmplat în ultimii doi ani şi jumătate, că nu este bună această încercare de a forţa, de a stârni din nou ura unor români împotriva altor români. Ar trebui evitat. Nu e bine ca, în condiţiile în care România devine, să spunem, cel mai important stat din Europa pe 9 mai, prin summitul de la Sibiu, (...) în aceeaşi perioadă, acelaşi partid de guvernământ să organizeze un miting electoral, care vine să contrabalanseze ce se întâmplă la Sibiu", a declarat primarul Iaşiului, Mihai Chirica.
Edilul ieşean susţine că organizarea mitingului la Iaşi este o formă de a "rupe ţara în două".
"Este iarăşi o formă, din punctul meu de vedere, aproape vulgară, de a rupe această ţară în două, între românii decenţi care vor să arate Europei întregi că putem fi un partener pe termen lung şi o altă parte a clasei politice, nu a românilor, care vor să bage din nou băţul prin gardul Europei, să stârnească din nou curiozitatea asupra unor lucruri negative şi, desigur, să atragă şi o imagine mai puţin potrivită pentru oraşul nostru", a spus Mihai Chirica.
Primarul a afirmat că data de 9 mai este nepotrivită, întrucât este ziua când se celebrează evenimente care au conotaţii importante pentru istoria şi evoluţia naţională, dar şi europeană.
"Este Ziua Independenţei, ziua independenţei acestui stat. Ziua de 9 mai este ziua în care noi românii ne vom cinsti eroii care au murit pentru independenţa acestui stat la 1877. Al doilea motiv este faptul că 9 mai este Ziua Europei, care este o zi de relansare a acestui continent, după cel de-al doilea Război Mondial. Al treilea motiv este victoria împotriva fascismului. Desigur, nu trebuie să uităm că a urmat o perioadă şi mai grea, cea a bolşevismului autentic şi a comunismului sever. (...) Nu trebuie să uităm că suntem un stat european angrenat în politicile de dezvoltare ale acestui continent", a spus Mihai Chirica.
Reacţia primarului Iaşiului a survenit în contextul în care Partidul Social Democrat intenţionează să organizeze un miting în după amiaza zilei de 9 mai, de la ora 14,00, în Piaţa Unirii din Iaşi. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, care este liderul filialei ieşene a PSD, a declarat că Ziua Europei va fi marcată de filiala ieşeană a Partidului Social Democrat cu un spectacol folcloric în aer liber, la eveniment fiind invitaţi să participe şi membrii conducerii centrale a partidului.