Bărbatul a explicat că a găsit broasca țestoasă lângă autostrada din Constanța, între 15 și 21 august 2024, și a dus-o acasă cu intenția de a o salva, neștiind că este o specie protejată. Deoarece nu știa cum să o îngrijească, a decis să o vândă, postând un anunț pe 23 august 2024 pe o platformă specializată.
„Urmare a verificărilor efectuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava, în comun cu reprezentanții Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, în baza unui plan de acțiune comun și în interesul soluționării petiției înregistrate la nivelul Garzii de Mediu Suceava în data de 27.08.2024, transmisă de către o asociație pentru protecția animalelor, prin care se sesiza intenția unei persoane din mun. Suceava, jud. Suceava de a comercializa on-line, prin intermediul unei platforme de vânzări, un exemplar aparținând unei specii de reptile protejată (Testudo graeca – țestoasă de uscat dobrogeană), s-a constatat faptul că un bărbat din mun. Suceava, deținea la locuința de domiciliu un exemplar al unei specii de reptilă protejată (Testudo Graeca – Țestoasă de uscat Dobrogeană), fiind întocmită Notă de Constatate a Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, înregistrată la I.P.J Suceava – Biroul pentru Protecția Animalelor”, a transmis, duminică, Inspectoratul de Poliţie Suceava.
În urma verificărilor, Poliția pentru Protecția Animalelor a deschis o anchetă privind comiterea infracțiunilor de capturare, deținere, transport și vânzare a unui exemplar protejat din natură, fapte prevăzute și pedepsite de legislația privind protecția ariilor naturale și conservarea faunei sălbatice. După finalizarea anchetei, vor fi luate măsurile legale necesare.
Pe 30 august, Poliția pentru Protecția Animalelor, împreună cu Garda de Mediu și un reprezentant al Grupului Herpetologic Moldavica Iași, s-au deplasat la locuința bărbatului și au ridicat broasca țestoasă din specia Testudo Graeca, cunoscută drept țestoasă de uscat dobrogeană, urmând ca aceasta să fie relocată în habitatul său natural.