”Din cercetări a rezultat că autoturismul ar fi fost condus de un bărbat de 59 de ani, din localitatea Jidvei, județul Alba. Față de acesta, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 1.305 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar, complementar, a fost dispusă măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile, începând cu data de 24 aprilie 2023”, au transmis oamenii legii.
Duminică, la capătul unei bretele de intrare pe autostrada A1, în județul Sibiu, șoferul a întors mașina și a pornit în sens invers, pe contrasens.
@elenapetrapaduraru #foryou #Sibiu #autostradaa1 #2023 #autostrada #A1 #soferdealba ♬ Axel F - Crazy Frog
”Nu știu ce măsuri s-ar putea lua, dar asemenea persoane nu merită să aibă permis. Pentru a pune în pericol siguranță celorlalți, a întors pe autostrada și a mers pe contrasens pe banda 2”, a transmis unul dintre șoferii care l-au surprins în trafic.
”Românii cer autostrăzi considerându-le aidoma drumului din satul natal unde dacă întorc căruța în față tractorului nu se supără nimeni. Se întâlnesc la crâșmă înainte de a merge acasă”, a precizat un alt șofer.