"Confirmăm doar parţial ştirea apărută în presă, în sensul că avem un număr însemnat de colegi depistaţi pozitiv COVID în Secţia de Chirurgie Generală a Spitalului, dar în niciun caz nu putem vorbi despre un focar de infecţie la nivelul întregului Spital Bagdasar. Este vorba despre 16 colegi, între care un medic şi 6 asistente de pe Chirurgie. Cu toţii au fost asimptomatici, cum de altfel au fost şi cei trei pacienţi depistaţi pozitiv. Cei trei pacienţi au fost depistaţi pozitiv la cea de-a doua testare, întrucât la prima au ieşit negativ, altfel ar fi fost trimişi la un spital suport Covid", se arată într-o informare transmisă de Spitalul "Bagdasar-Arseni" și citată de Agerpres.
Printre măsurile luate se numără suspendarea internărilor la Secţia de Chirurgie generală, echiparea tuturor pacienţilor şi a personalului din secţie cu echipament de protecţie specific pentru nivelul suspect COVID, nebulizarea şi decontaminarea secţiei, mai arată sursa citată.
În plus, celula de criză constituită ca urmare a cazurilor de COVID apărute "a lucrat 40 de ore din ultimele 48", fiind stabiliți "toţi contacţii pacienţilor şi personalului depistat pozitiv. Ministerul Sănătății și DSP-ul au fost și ele informate.
"Recomandăm şi rugăm pe toată lumea să respecte măsurile individuale de protecţie stabilite de autorităţi", precizează reprezentanţii Spitalului "Bagdasar-Arseni".