Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Craiova, Ionel Grigorie, a precizat că acest dosar era înregistrat la Tribunalul Mehedinți și că această cauză, privind interdicția micuței de a părăsi țara se va judeca, acum, la Tribunalul Olt.
„Admite cererea de strămutare. Strămută judecarea cauzei înregistrate inițial pe rolul Tribunalului Mehedinți, la Tribunalul Olt”, a declarat Grigorie.
Totodată, instanța a dispus, marți, refacere actelor îndeplinite înainte de strămutare, Tribunalul Olt dispunând ce acte trebuie să fie administrate, acum, în cauza respectivă.
Avocata familiei adoptive a depus o plângere împotriva procurorului general Bogdan Licu și a procurorului de caz Mihaiela Iorga Moraru.
"Doamna Mihaela Iorga Moraru, în baza opiniilor publice, a întreprins măsuri de lipsire a libertății unui om. Am depus plângere penală pe numele lui Bogdan Licu și a Mihaelei Moraru. Măsurile se bazează pe o știre manipulată pentru a crea propagandă că această familie se ocupă cu traficul de organe a ajuns să determine măsuri de procedură penală care au avut drept consecință lipsirea de libertate a unui minor", a declarat Diana Gavra, avocatul familiei Săcărin.