Tânărul a declarat anchetatorilor că se afla sub influența drogurilor când a comis fapta și a înjunghiat-o pe prietena lui din cauza geloziei, a spus procurorul Mihaela Ruginosa, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, potrivit Agerpres.T
Din nefericire, tânăra se pare că nu a avaut nicio șansă. Aceasta a murit după ce a fost înjunghiată cu un cuţit de mai multe ori în zona gâtului. Iubitul ei a fugit de la locul crimei, dar a fost prins de jandarmi în stațiunea Păltiniș.
Prietenii presupusului criminal au declarat pentru Turnul Sfatului că tânărul obișnuia să consume droguri, dar în ultima vreme nu ar mai fi consumat stupefiante.
„Pentru toți cei care-l cunoșteam atunci când a avut loc internarea lui, am fost frapați că i-au dat drumul după patru zile. În starea în care l-am văzut noi, nu ni s-a părut normal să fie ținut atât de scurt timp, să fie eliberat atât de ușor. Nu știu dacă s-a apucat din nou de droguri. Acum o lună, când am interacționat ultima oară cu el nu lua nimic, nu fuma nu bea nici măcar cafea, nici ciocolată. Nu știu să spun dacă în luna aia s-ar fi schimbat ceva atât de drastic”, a declarat un prieten al tânărului de 24 de ani.
În ciuda acestui fapt, fata ar fi stat alături de el chiar și în momentelecele mai dificile.
„Cei doi s-au cunoscut nu cu mult timp înainte ca el să aibă psihozele care le-a avut. Ea, în ciuda acestui fapt, a rămas în continuare lângă el și l-a ajutat și susținut. A fost și ea să-l caute la ultima lui psihoză, atunci când a fugit de acasă. Apoi, în timpul în care au stat împreună, ea l-a ajutat să-și revină să urmeze o viață normală. Considerând că a fugit din nou în pădure, la fel cum a mai făcut-o în trecut, cred că și-a redus tratamentul. A fost șocant când am auzit, toți am crezut că a fost o glumă proastă la început”, a povestit apropiatul sibianului acuzat de crimă.
Tânăra ucisă era din Făgăraș, județul Brașov, și îl vizita des pe iubitul ei care stătea cu chirie în municpiul Sibiu.