"Ne-am menținut declarațiile în acest dosar, este vorba în primul rând de această cercetare a Parchetului... În 15 ani de zile nu am văzut niciodată ca o victimă care are trei luni de zile timp să depună plângere să fie chemată la Parchet, să fie amenințată că va fi adusă cu mandat de aducere, după care i s-a montat aparatură, atât ei cât și fratelui ei și au fost trimiși să se vadă cu mine pentru a mă instiga la niște întrebări care nu au legătură cu realitatea", a declarat Marius Maghiari la ieșirea din sediul instanței.
Maghiari a susținut că este vorba de o înscenare și că procurorul de caz este rău-intenționat, dar s-a arătat convins că aceste lucruri vor ieși la iveală.
"Înregistrarea este la dosar. S-a constatat că nu am vorbit decât adevărul și tot ce a fost acolo a fost adevărat. (...) Doresc să mă ancheteze orice persoană, orice procuror, orice instanță care consider că este corectă", a mai spus Maghiari.
Pe 1 august, Judecătoria sectorului 1 a decis că Daniel Piștea și alți șapte polițiști de la Brigada Rutieră și Secția 2 din Capitală, acuzați că au încercat să mușamalizeze un accident rutier, vor fi cercetați în libertate.
Magistrații au respins cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 de arestare preventivă a celor opt polițiști.
Doar autorul accidentului, Marius Maghiari, a fost pus sub control judiciar.
Comisarul Daniel Piștea, adjunct la Brigada Rutieră București și Ioan Daniel Bocan, șeful Secției 2 Poliție, împreună cu alți doi polițiști de la Brigada Rutieră, Liviu Daniel Cânea și Auraș Eugen Țuțui, precum și trei agenți de la Secția 2 de Poliție, Mihăiță Georgică Anghel, Ovidiu Gheorghe Sanfira, Marian Lupu Pasăre, sunt acuzați de procurori că au încercat să mușamalizeze un accident rutier produs de colegul lor Marius Maghiari de la Brigada Rutieră.
Surse judiciare susțineau la acea vreme că Marius Maghiari ar fi accidentat o femeie pe raza Secției 2 Poliție din Capitală, însă polițiștii au încadrat evenimentul drept accident de muncă. Polițistul ar fi încercat să ajungă la o înțelegere amiabilă cu femeia, după care i-ar fi oferit bani pentru a nu depune plângere împotriva lui.