În urmă cu un an Geanina Terceanu a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru că a luat mită 195.000 de euro de la cei menţionaţi.
În cazul de dare de mită, Ioan Becali a fost condamnat la o pedeapsă contopită de 7 ani şi 4 luni ani de închisoare, Victor Becali la 5 ani şi 8 luni de închisoare, iar Cristian Borcea la 7 ani şi 10 luni de închisoare, dar decizia nu a fost definitivă în cazurile lor.
Judecata continuă la Înalta Curte de Casație și Justiție. La ședința publică de marți, 21 noiembrie, Geanina Terceanu a povestit cum a primit o "atenție" din partea lui Borcea. În sala de judecată au fost Geanina Terceanu, Cristian Borcea și Ioan Becali (eliberat în septembrie 2016). Victor Becali a făcut cerere de judecare în lipsă.
"Am fost dusă de avocatul George Iorgovan la o locuință, unde m-am întâlnit cu Borcea. Nu mai știu cât am stat, că nu m-am uitat la ceas. Domnul Borcea a vrut să discutăm despre dosar și i-am zis că abia l-am primit și i-am explicat că nu se pune problema să vorbim. A mai insistat, dar i-am explicat același lucru. După aceea am purtat o discuție generală, ca doi oameni care doreau să umple timpul. Când eram pe picior de plecare, Borcea mi-a spus că mi-a lăsat ceva în geantă, dar nu am fost curioasă și nu m-am uitat pe loc. Am deschis geanta acasă și am văzut un plic cu 10.000 de euro. Inițial am crezut că banii erau pentru că ne-am plăcut reciproc, dar a fost doar impresia mea", a spus, marți, Geanina Terceanu în fața instanței, după cum notează Evenimentul Zilei, citat de Digisport.