DIICOT nu a primit niciun raport de expertiză, nici cel antropologic, nici cel al materialului genetic, pentru fragmentele osoase ridicate din pădurea de langă casa lui Gheorghe Dincă, a declarat, pentru Mediafax, Mihaela Porime, purtător de cuvânt al DIICOT.
Procurorii DIICOT au anunțat că au finalizat percheziția informatică asupra unui laptop, unui aparat foto, a două telefoane mobile și stick-uri de memorie, în prezența lui Gheorghe Dincă și a avocatului acestuia, urmând ca datele obținute să fie analizate.
Procurorii DIICOT precizează, într-un comunicat de presă remis Mediafax, că percheziția de joi, de la casa lui Gheorghe Dincă, a fost întreruptă, urmând să fie reluată în dimineața zilei de vineri, în prezența inculpatului și a apărătorului acestuia.
"În cursul acestei zile a fost finalizată percheziția informatică asupra unor medii de stocare, respectiv un laptop, aparat foto, două telefoane mobile și stick-uri de memorie, în prezența inculpatului și a apărătorului din oficiu, urmând ca datele obținute să fie prelucrate analitic de către specialiști din cadrul Biroului tehnic de coordonare a activităților de specialitate din cadrul DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO-IGPR", arată DIICOT.
De asemenea, procurorii DIICOT - Structura Centrală au audiat mai multe persoane și au efectuat activități de urmărire penală.
S-a finalizat o analiză genetică făcută de medicii de la IML. În oasele găsite în sacul din pădure a fost găsit un profil genetic care are urmele ADN-ului Alexandrei, anunța Antena3.ro
La IML mai sunt și alte pachete și se fac în continuare teste genetice și pe celelalte oase găsite în aceste zile de anchetatori.
Despre Luiza Melencu nu se știe nimic momentan, însă anchetatorii continuă cercetările.
Cumpănașu:"Este halucinant!"
"E halucinant. Ori iese Parchetul într-o oră să spună dacă aceste lucruri sunt adevărate sau nu, ori cred că oamenii vor lua cu asalt instituţiile statului. Păi ce e asta? Ce e bătaia asta de joc? Ne-au spus că a ars în butoaie, au încercat să ne bage pe gât tot felul de prostii ordinare şi acum ne spun că sunt în pădure? Când să le ducă în pădure, că au intrat peste el la şase dimineaţa. Eu încă sunt rezervat faţă de informaţiile acestea.
Parchetul nu i-a comunicat nimic familiei. (...) Dacă se făcea o nouă analiză de ADN, păi familia era obligată să fie informată. Despre o singură probă ADN au fost informaţi, cea din curtea dementului ăsta. De unde şi până unde acum o altă analiză, tot de AND? Eu am rezerve despre această informaţie. (...) Refuz să cred aşa ceva. Refuz să cred că avea când să facă acest lucru", a declarat Alexandru Cumpănaşu.