Protestatarii s-au strâns în Piaţa Sfatului din Braşov, având asupra lor steaguri norvegiene, dar şi pancarte cu mesaje împotriva autorităţilor din Norvegia, atât în limba română, cât şi în engleză şi norvegiană.
Acţiunea, care a început la ora 11.00, la iniţiativa Alianţei Evanghelice din România, a fost pentru susţinerea familiilor de români cărora le-au fost luaţi copiii de către Autoritatea de Protecţie a Copilului din Norvegia, cel mai cunoscut caz fiind cel al familiei Bodnariu, dar şi împotriva măsurilor radicale ale autorităţilor norvegiene.
La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale braşovene, precum şi fostul ministru de Externe, Titus Corlăţean.
„Prin acest miting vrem să transmitem un mesaj opiniei publice din România şi opiniei publice internaţionale cu privire la faptul că în Norvegia, prin legislaţia care reglementează funcţionarea Autorităţii de Protecţie a Copilului - Barnevernet, sunt încălcate drepturile fundamentale ale omului, în particular drepturile părinţilor de a creşte copiii în acord cu propria credinţă, precum şi dreptul copilului de a se bucura de căldura şi protecţia căminului părintesc“, a fost mesajul transmis de Alianţa Evanghelică din România.
Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de către Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce două dintre fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.