Vineri după-amiază, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați, despre faptul că femeia nu a mai fost văzută de către vecinii săi de o săptămână, fiind posibil decedată.
În urma verificărilor s-a stabilit că aceasta locuiește singură în comuna Dărmănești, într-o casă bătrânească.
Femeia a fost găsită în locuință, întinsă pe pat, iar în interiorul camerei se aflau aproximativ 17 câini. Ea le-a declarat polițiștilor că nu a fost victima vreunei infracțiuni și că în ultimul timp nu a fost vizitată de nicio persoană.
La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță care a transportat-o pe femeie la UPU din cadrul Spitalului Județean Suceava, stabilindu-i-se diagnosticul de „TCC și etilism acut”, aceasta rămânând internată în vederea supravegherii evoluției stării de sănătate.
Aceasta este cunoscută ca fiind consumatoare de băuturi alcoolice.
Polițiștii au luat legătura cu angajații Primăriei Dărmănești în vederea preluării câinilor fără stăpân