Povestea familiei Turică din comuna Movila Banului a devenit cunoscută după ce o localnică a sesizat Protecţia Copilului că fata cu handicap grav este ţinută închisă, fără apă, fără mâncare şi fără medicamentele menite să-i mai aline din suferinţă. Mama neagă, însă, acuzaţiile.
"Noaptea dormea cu mine in camera cealalta si aici o tineam doar cat spalam, cat faceam mancare, daca plecam cu ziua, ca nu puteam sa o las vraiste ca fuge pe sosea", a spus mama fetei. Toată familia trăieşte într-o sărăcie cruntă. Părinţii şi ceilalţi doi copii, de 10 şi 14 ani, se îngrămădesc într-o încăpere de doi metri pătraţi. Familia trăieşte de pe urma alocaţiilor primite de copii.
Primăria Movila Banului acuză Protecţia Copilului Buzău că nu a luat măsuri până acum. "A monitorizat si protectia copilului, a monitorizat cazul, deci aşa cum s-a implicat în a-i găsi o soluţie de locomotie, deci i-a dat acel carucior putea sa se implice si altfel in a lua o decizie, pentru ca dumnealor trebuie sa ia o decizie, de a lua copilul de acolo", a Frusina Ghinea, primar Movila Banului
În schimb, instituţia acuzată spune că nu a fost informată până acum despre caz. "Pot spune că atât din punct de vedere legal, cât şi moral, este obligativitatea Primăriei să sesizeze, să monitorizeze astfel de familii si sa informeze protectia copilului", a declarat Roxana Kovacs, purtător de cuvânt DGASPC Buzău.
Protecţia Copilului a decis ca fata de 13 ani să fie internată la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă din Buzău. De asemenea, ceilalţi doi copii ai soţilor Turică au fost încredinţaţi temporar unei rude.