Un echipaj medical de la Serviciul Județean de Ambulanță a intervenit, duminică seara, în municipiul Vaslui, la un bloc de pe strada Filaturii, din localitate, pentru a acorda primul ajutor unui minor în vârstă de 14 ani, care s-ar fi aruncat de la etajul 2.
La locul incidentului a intervenit un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.
Încă nu se cunosc detaliile pentru care minorul ar fi recurs la gestul de a sări de la etaj, scrie realitateadevaslui.net.
"Un echipaj al ambulanței de terapie intensivă mobilă (TIM) Vaslui a intervenit în municipiul Vaslui, str. Filaturii, bloc 428, pentru acordare îngrijiri medicale, preluare și transport al unui adolescent în vârstă de aproximativ 14 ani, care s-a rănit prin cădere de la etajul II. Minorul a suferit traumatisme la nivelul membrelor inferioare și are mai multe escoriații. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vaslui", a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care minorul a căzut de la etaj.