UPDATE: Băiatul de 13 ani care a suferit un traumatism la cap după ce a fost lovit de elemente de construcţie în Bucureşti este conştient, cooperant şi va fi operat la Spitalul "Grigore Alexandrescu", informează purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru.
„Băiat de 13 ani cu traumatism cranio-cerebral, fractură parieto-occipitală. Este conştient, cooperant. Se va intra în operaţie în următoarele minute. Este însoţit de părinţi. Rămâne internat pe secţia de neurochirurgie", precizează medicul.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Elevul se întorcea de la școală însă nu a mai apucat să ajungă acasă. Bucata de tencuială s-a desprins de pe un bloc din centrul Capitalei, cel mai probabil din cauza vântului puternic, și l-a lovit direct în cap.
Mai mulți martori au sunat la 112, iar un echipaj SMURD l-a transportat pe minor la spital.
Din primele informații, copilul ar fi fost resuscitat, iar acum se află sub observația medicilor de la Spitalul Grigore Alexandrescu.