Apelul a fost dat în această dimineață, la 112, o tânără anunțând că părinții eu sunt morți. Primii polițiști sosiți la fața locului au constatat că un bărbatul în vârstă de 44 de ani și-a omorât soția în vârstă de 38 de ani, apoi s-a sinucis.
Cadavrul bărbatului a fost găsit în holul casei, se pare, chiar de cei doi copii, o fetiță în vârstă de 12 ani și un băiețel de 3 ani. Când și-au căutat mama, micuții au descoperit trupul neînsuflețit al acesteia, în curte. Femeia fusese tăiată la gât.
Fetița și-a sunat sora mai mare, care locuiește într-o comună din apropiere, și speriată i-a spus ce s-a întâmplat. La rândul ei, aceasta din urmă a sesizat poliția.
O echipă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș însoțită de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș se îndreaptă către Pietroșani pentru cercetări.