Cei doi presupuşi autori ai violului au vârste de 8, respectiv 10 ani şi sunt prieteni cu victima.
„Am fost sesizaţi de către conducerea Spitalului Bicaz despre faptul că un copil de 7 ani a acuzat că ar fi fost agresat sexual de alţi doi copii, unul de 8 ani şi celălalt de 10 ani. Din primele cercetări şi din cauza vârstei presupuşilor agresori se pare că nu ar fi vorba despre un abuz sexual, ci despre jocuri cu tentă sexuală, dar cazul este în acest moment în lucru”, a declarat, pentru Agerpres, Cristina Păvăluţă, directorul DGASPC Neamţ.
Un specialist de la Serviciul Abuz din cadrul instituţiei participă la audierea victimei şi a agresorilor, dar şi la cercetările demarate de către poliţişti în acest caz. De asemenea, se aşteaptă raportul medico-legal în baza căruia se va putea spune dacă s-a comis o agresiune de natură fizică asupra minorului.