Lăsată să supravegheze o clasă după ce un învăţător nu a putut ajunge la şcoală, din cauza unor probleme medicale în familie, se pare că bibliotecara a scăpat lucrurile de sub control.
Totul ar fi pornit pe fondul unei dispute, mai mult în glumă, între doi colegi, scrie cugetliber.ro.
După câteva „şicanări” puerile între cei doi colegi, bibliotecara a intervenit şi ar fi strâns-o de mână şi de gât pe fetiţă.
„Un coleg de-al meu mă jignea în toate felurile, am luat mătura și mă jucam cu el…după aceea a venit doamna bibliotecară și a dat în mine…m-a strâns de mână și de gât…mi-a spus că de ce am luat mătura ca să dau, dar eu nu dădeam, ci glumeam…și m-a strâns de gât și m-a zgâriat pe spate…”, i-a spus copila mamei sale.