Mama și fetița au așteptat ore în șir până au fost primite la spital, și asta după ce s-au lovit într-o primă fază de refuzul și indiferența medicilor.
Totul a pornit după ce mama și-a dat seama că fetița în vârstă de numai trei ani a înghițit o monedă. Aceasta a sunat la ambulanță, iar medicii sosiți la fața locului au decis să le transporte la spitalul din Medigindia. Aici s-au lovit însă de refuz, acre au motivat că nu aveau aparatura necesară pentru a-i face o radiografie fetițe. Aceeași ambulanță i-a dus la Spitalul Județean Constamța, unde s-au lovit de un alt refuz. De data aceasta motivul a fost că mama fetiței era infectată cu COVID-19.
Problema s-a rezolvat abia după ce mama a sunat la DSP, iar fetița a ajuns să fie consultată.