Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan, polițiștii de Transporturi Feroviare din Roman au fost sesizați despre existența unui cadavru aparținând unei persoane de sex masculin, cadavru găsit în triajul stației CFR Roman.
Din primele cercetări a reieșit că este vorba despre un cetățean chinez, în vârstă de 16 ani. Polițiștii au găsit asupra victimei atât bunurile personale (rucsac, telefon mobil) dar și bani, fără a fi identificate urme de violență pe suprafața exterioară a corpului, ceea ce conduce la ipoteza că nu ar fi fost victima unei infracțiuni cu violență.
Corpul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la deces.
Ancheta a fost preluată de o echipă complexă formată din specialiști criminaliști din cadrul IPJ Neamț, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Potrivit unor surse, tânărul învăța în Bacău și voia să viziteze Cetatea Neamțului. Astăzi a urcat în trenul de Bacău spre Roman. A coborât în stația din Roman și a vrut să se urce într-un alt tren, spre Pașcani.
Una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori ar fi că tânărul ar fi alunecat încercând să prindă trenul spre Pașcani, fiind găsit decedat la aproximativ 200 de metri de gara Roman.
Trupul cetățeanului chinez avea o rană la cap, cel mai probabil în urma căzăturii.