La data de 01.09.2019, ora 20:06, politistii au fost sesizati de către o femeie de 31 de ani, din comuna Ulmu, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 5 ani, ar fi fost violată.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 16: 30, tatăl minorei l-ar fi surprins pe un localnic, în vârstă de 74 de ani, care se afla în vizită la aceștia, în timp ce încerca să întrețină raporturi sexuale cu fata, în locuință.
În cursul zilei de 2 septembrie, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Ieri acesta a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tentativă de viol și se continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta.