Sentința a fost dată de Judecătoria Câmpeni.
Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a fost prins în 2018 când tăia trei copaci din pădure pentru a se încălzi, fiind sancționat cu amendă penală. Acesta a fost acuzat că a provocat un prejudiciu de 1748,60 de lei.
Pentru că nu a plătit amenda, a fost condamnat la 240 de zile de închisoare.
Bărbatul locuia cu mama sa, grav bolnavă, în comuna Gârda de Sus. Le-a spus magistraților că a tăiat pomii ca să aibă lemne pe timpul iernii.
Pentru că și-a recunoscut fapta, instanța i-a aplicat o amendă penală de 2.400 de lei. În plus, a mai fost obligat să achite suma de 174 8,60 lei, prejudiciul cauzat fondului forestier aflat în proprietatea statului, potrivit realitateadealba.net